|
Gheorghe Matei era colegul meu de clasa. Ii ziceam Miti. Eram buni colegi, buni prieteni. El avea casa in Golesti si il vizitam destul de des, dar si el venea pe la mine acasa. M-a impresionat la el, ordinea din camera lui si multitudinea de carti de foarte buna calitate. Taticul lui lucra la CFR si avea o mare deschidere din moment ce Miti avea carti atat de multe si primea bani spre a-si cumpara noi si noi carti. El citea enorm si nu de putine ori avea discutii ce depasau nivelul de liceu cu acei profesori care acceptau dialoguri de inalt nivel, care iesau din manual. Era un profesor de sport, Alexandru, om de mare cultura cu care se discuta si care ne arata scotand din portofel scrisori ale lui Alecsandri sau ale Veronicai Micle.
Miti era si poet. A scris si a publicat. M-a socat raspunsul lui la intrebarea pusa de un profesor neinspirat elevilor din clasa a XI-a legat de ce vrea sa fie fiecare, iar Miti a raspuns sec:
- Muncitor-intelectual.
Viata ne-a despartit si prin 1975 am mers la Golesti, l-am intalnit si am discutat de-ale noastre. Trecusera multi ani si se vedea, Eu eram insurat, aveam copii, terminasem o scoala si el se simtea un pic stingher. Ne-am plimbat pe la Conacul Golestilor si apoi am plecat spre casa. Nu am observat sa aprecieze faptul ca ani in sir m-am gandit la vremurile care m-au marcat si, iata, cand am gasit o zi libera, am mers sa-l vad. Anii au trecut si departarea si-a spus cuvantul. Nici la intalnirile de terminare ale liceului nu am mai ajuns, asa ca incet-incet s-a asternut uitarea. Din cand in cand imi revin in memorie momentele frumoase ale vietii de liceu, cu ale Miti special, profund si mai ales pentru care metafora era ceva obisnuit. Serile de cenaclu, cu poemele citite de el nu mi s-au sters din memorie si detaliile lor ma coplesesc ori de cate ori trec prin fata palatului Culturii din Pitesti.
|